Sunt la Sala Radio, stau cu ochii închiși. Așa pot să mă conectez, nu, nu e cuvântul potrivit, să mă contopesc cu pianul, îmblânzit cu atâta știință și pasiune de o pianistă sud-coreeană. În stânga mea e Rodica. Și mă gândesc: oare în absența ei aș mai fi fost aici, aș fi gustat cu atâta bucurie muzica simfonică, mi s-ar fi deschis atât de multe ferestre ale unei minți neexpuse din copilărie, din familie, la cultură?
Înclin să cred că nu. În absența ei, în absența lor, a femeilor din viața mea, nu aș fi fost cum sunt azi.
 |
| Audrey Hepburn |
Textul acesta nu este unul feminist, chiar dacă vorbește doar despre femei. Probabil, cei mai mulți dintre noi construiesc cele mai durabile relații de prietenie cu persoane de același sex. Știu sigur că la femei se întâmplă asta. Face parte din procesul nostru de creștere, de deschidere spre lumea în care trăim. La un moment dat, ne desprindem ușor de familii și viața sau altcineva ne propune niște întâlniri cu niște oameni. Unii vor fi total nepotriviți pentru noi, cu alții nu vom putea construi decât relații pasagere, străvezii. Apoi, dacă vom fi suficient de norocoși, vom întâlni și oameni care ne vor ajuta să creștem în direcția în care avem nevoie și pentru care suntem înzestrați.
Sunt acele relații de viață, care, deși întrerupte de timp, spațiu, circumstanțe, ne vor schimba. Dar asta aflăm după un timp (deloc scurt), când constatăm că-i putem înțelege pe ceilalți mai mult decât înainte, că putem dărui fără să mai așteptăm ceva înapoi, că nu ne mai roade invidia că X este mai frumoasă, mai deșteaptă, ci putem să o admirăm cu sinceritate și să-i spunem asta. Mai mult, simțim bucurie că a apărut în drumul nostru. Și învățăm că la rândul nostru trebuie să creștem în femeile din jurul nostru încrederea și bucuria pentru ceea ce sunt.
Cred că femeile se cresc unele pe altele și nu doar în calitate de mame. Se cresc, conștient sau nu, prin ceea ce transmit, prin generozitate, delicatețe, forță, curaj, rezistență nebănuită, spirit de sacrificiu, inclusiv prin hipersensibilitate.
Adine, Mihaele (multe Mihaele), Ance, Elene, Rodici, Irine, Oane, Mariane, Viorici, Elisabete....
Întâlnirea cu ele a făcut ca, în bucata de lut care sunt, o daltă nevăzută să modeleze șanțuri de bine și de frumos.
Pentru Ele. Cele care sunt și care vor mai fi.
