Unde ești?

Mami, sunt la tine în bucătărie. Stau și scriu pe scăunelul de lângă ușă, acolo unde stăteam când făceai mâncare.

- „Nu sta pe ăla, că te murdărești! Poate a căzut ceva de la mâncare.

- Lăsă, nu sunt îmbrăcată cu nu știu ce haine.”

Miroase a coajă de portocală. Pe masă sunt ingredientele pentru cozonac. Nu e cozonac din ăla de care numai tu știi să faci.  Tu nu mai ești. În fața mea e un scaun gol, un spațiu gol, pe care Tu îl umpleai cu tine. Tot ce erai tu: optimismul tău, personalitatea ta, forța ta. Mama mea radia(ză) când face mâncare. Pentru cozonac se pregătește din timp. Mama face, făcea, mâncare cu bucurie. Poate și din cauza asta mâncarea ei era bună, avea gust. Mama avea o baghetă magică în loc de mâini.

-„Cucoana Miți, anul ăsta tu faci cozonac. Eu nu mai pot să frământ ca înainte. Poate un pic cu mâna stângă. Eu stau pe scaun și tu frămânți. Trebuie să înveți să faci și tu”.

Da, Miți! Da, mami, fac eu cozonac anul ăsta. Nu știu să fac, dar am să fac. E atâta amărăciune în sufletul meu, încât dacă va fi dulce și bun, va fi doar pentru că tu îmi ții mâinile în mâinile tale, doar că eu nu le văd și nici nu le pot simți. E un cozonac plâns din belșug, un cozonac cu gust de lacrimi, un cozonac care strigă, care imploră să primească un semn. Că ești, că mai ești.

Unde ești, mami?

Nu mai pot să întreb „de ce”. Nu-mi răspunde nimeni.

Acum, „de ce” a devenit „unde ești”.

*

Simt că am risipit atâta timp. 

Atâta timp risipit cu frici, cu teamă, cu ce or să creadă ceilalți, timp risipit pentru a-i mulțumi pe ceilalți, timp folosit pentru a umple găurile negre din sufletele altora. 

Mult, foarte mult timp. Timp din care, acum, aș fi vrut să fi dat mai mult alor mei. Doar că noi credem că ai noștri sunt nemuritori și este timp...

*

Mami, am scos cozonacii. Sunt crescuți, rumeni, dar nu sunt ca ai tăi.

„Ia, uite, aici Miți: sunt buni de pus pe feisbukul ăla al tău.

Ia, pe care ți-i alegi? Ăștia cu nucă deasupra sunt ai tăi, cu inimă de nucă”.

Mami, ăsta este primul Crăciun fără tine, așa cum acum 44 de ani a fost primul Crăciun cu tine. Ți-am făcut un brăduț mic și sub el sunt pozele cu tine, cu noi, cu Gabi. Numai așa mai putem fi împreună.

Mami, nu știu unde să te caut. Știu unde îți e trupul, dar nu te simt acolo. Mi-e teamă, mami. Parcă e beznă și Dumnezeu e tot mai departe. Și dacă totuși ești cu El mami, spune-i despre mine. Spune-i despre fata ta, spune-i că te iubesc atât de mult încât nu mai pot să-L văd de durere.

Te iubesc, mami. Știu că și tu m-ai iubit mult.