Împreună

 Mami, nu pot să vorbesc cu tine decât în scris, dar mă gândesc tot timpul la tine. Fiecare „ceva” îmi aduce aminte de tine. Stau tot la tine în sufragerie și mi se pare că ultimele luni nu ni s-au întâmplat nouă. Nu nouă. Este doar o mare neînțelegere...

Am obosit să mai spun oamenilor despre tine. Nu mai vreau să spun nimănui nimic. Cred că și cei din jur au obosit să audă aceleași lucruri, iar și iar. Nimic nou, nimic vesel, nimic bun.

Probabil există oameni mai înțelepți, oameni mai puțin atașați, oameni care acceptă mai ușor mersul vieții. Poate lor le este mai ușor. Sau poate este doar o aparență: nimănui nu-i e ușor. Am constatat că printre puținii oameni care pot înțelege sunt cei care au trăit pierderea ca o veritabilă traumă ce este.

Doar că de data asta, mami, am să fac altfel decât făceam de obicei. De data asta o să fac ce și cum vreau eu și abia apoi o să iau în calcul așteptările celorlalți de la mine.

Și dacă am să simt să plâng, o voi face oriunde, oricând. Și dacă o să simt că nu vreau să vorbesc cu nimeni, n-am să vorbesc cu nimeni.

Of, mami, ce o să mă fac eu fără vorba ta, fără vocea ta, pe care căutam să o aud imediat ce deschideam ochii?

”- Alo, Miți, te-ai trezit?

- Da, Miți, beau cafeaua cu Țiți (pisica mamei). Taică-tău încă doarme. Are o oboseală în el, parcă a strâns toți anii de șantier.”

Mami, n-am reușit să mă liniștesc, să mă împac cu mine și cu pierderea ta. Nu știu de ce așteaptă oamenii de la mine să fiu bine, să merg mai departe... Nu știu de ce tot îmi spun asta.

Merg mai departe, mami, nu am cum altfel, zilele mă târăsc după ele, dar nu am găsit încă modalitatea prin care să te iau cu mine și altfel decât în inimă, în suflet.

Mai am nevoie de ceva, să știu că legătura dintre noi nu s-a rupt defintiv.

Mami, ești cu Gabi acum? Fetița ta cea mare, primul tău copil? 

Mâine, Mihaela Gabriela ta, numită după arhanghelii de ziua cărora ai plecat, ar fi împlinit 48 de ani. De 16 ani încoace, mâine, de 6 ianuarie, mergeai cu tata la ea. Mâine, voi veni eu cu tata, la voi două.

Mami, ești cu Gabi acum? Ne vedeți pe mine și pe tata?

Mami, dacă o putere nemaivăzută ar putea să-ți ducă un mesaj de la mine, să știi că ar fi același pe care ți l-am spus în continuu când erai cu o sursă de oxigen, cu două surse, pe CPAP, intubată sau plecată:

TE IUBESC, MAMI! 

EȘTI SUFLETUL MEU!