Povestea lui Eu si Tu

Un zambet nu costa nimic! E gratis! La fel si amintirile, desi, de ce sa nu recunoastem, avem tendinta sa ne amintim mai repede lucrurile neplacute decat cele placute.

Si cu toate astea, undeva, intr-un colt al creierului, altii ar spune intr-un un colt al sufletului (si cred ca ar fi mai potrivit asa) se afla amintirile bune, frumoase, cele pe care le accesam atunci cand ne este greu, sau din contra atunci cand ne este foarte dor. Dor de ceva bun, dor de ceva frumos, dor de ceva care este parte din noi.

De asta scriu si eu acum: de dor.

Mi-e dor de starea de bine pe care obisnuia sa mi-o dea prezenta ta fizica.

Mi-e dor de increderea ca ceva-ul ala bun va iesi la iveala chiar dintr-un lucru mai putin bun.

Mi-e dor sa plang ca proasta pentru nimicuri si mi-e dor sa ma asculti, mi-e dor sa spun: ghici cu cine m-am intalnit azi? si mi-e dor sa rad cu pofta si mi-e dor sa ma infurii pe tine.

Cateodata stau si ma gandesc si imi este greu sa imi aduc aminte cum eram cu multi ani in urma. Nu ma mai pot imagina... S-au intamplat prea multe lucruri in viata mea si prea putine in care sa nu fii tu.

Eu si tu suntem o realitate de nedescris in cuvinte. Pentru ca eu refuz sa o descriu.

Este! Si atat!

Noi suntem eu si tu pentru ca probabil asa a trebuit sa fie.

Daca ar fi sa caut esenta a ceea ce caracterizeaza relatia noastra ar insemna sa revin la inceputul acestui text destul de chinuit. De ce chinuit? Pentru ca cel mai greu este sa scrii, sa arunci fie si in spatiul virtual, ceva care este foarte personal, ceva numai al tau. Dar revenind la esenta....

Esenta se reduce la un zambet, pe care cineva, la un moment dat, l-a oferit altcuiva fara sa astepte neaparat unul inapoi. Intamplarea sau altcineva a facut sa primeasca unul inapoi. Si asa a inceput povestea lui Eu si Tu.

Morala?

Un zambet nu costa nimic! E gratis! Primiti-l si dati-l mai departe!

Rusia, mereu surprinzatoare

M-am intors de curand de la Moscova. Asta este si motivul pentru care scriu acum...Pentru ca lucrurile imi sunt foarte prezente in minte, pentru ca nu m-am desprins cu totul de realitatea de acolo, pentru ca am reintrat atat de abrupt in realitatea de aici... Sunt cumva prinsa intre doua lumi: una fascinanta, Rusia, alta dezolanta.... Am vizitat Moscova si in urma cu 5 ani, acum insa am simtit-o altfel. Am vazut-o cu aceiasi ochi, dar cu priviri diferite, am descoperit-o, redescoperit-o, am simtit-o.... 

Prima data cand am fost la Moscova era si prima data cand ieseam din tara... Acum, dupa experienta Vestului, cred ca pot sa valorizez mai bine ceea ce inseamna Moscova, in parte Rusia si, de ce nu, poporul rus... Si incerc sa fac asta debarasandu-ma de stereotipuri, prejudecati. Incerc sa fac asta bazandu-ma doar pe propriile mele instincte, pe ceea ce am simtit acolo: fascinatie, emotie, teama, mirare.

Dincolo de cuvinte, Moscova mi-a dat senzatia a ceva ce te copleseste, prin dimensiuni, prin ceea ce transmite, prin ceea ce reprezinta pentru oamenii dinauntrul si din afara ei. 

Rusia este o realitate aparte si numai ignoranta ne poate face sa ne uitam in alta parte si sa nu luam in calcul acest lucru... Imaginea fostei Uniuni Sovietice a ramas pentru multi dintre noi un mod de a ne raporta la Rusia de astazi. Este adevarat, regimul politic din Rusia este caracterizat printr-o nota foarte pronuntata de autoritarism, dar, sincer, nu cred ca lucrurile ar functiona altfel acolo... Nu cred ca modelul democratiilor de tip occidental ar functiona acolo... Asa cum nu functioneaza nici la noi. Dar discutia asta este despre Rusia... Ce m-a impresionat si atunci si acum a fost modul in care rusii simt nevoia sa-si manifeste identitatea: prin muzica, programe de televiziune, afisarea steagului national sau scriindu-si pe masina versuri din ....Esenin.

Daca la noi smecherii au in masina tablite aduse din Italia sau tablite cu numele posesorului (nu cred ca exista kitsch mai mare!!!!!!!!) sau desene cu un anumit deget, adresat bineinteles colegilor de trafic, la Moscova, rusii care au si ei masini tari, au in interiorul lor o banderola tricolora sau un stegulet..... Si ziua lor nationala a trecut de ceva vreme, in caz ca va ganditi ca asta e motivul... Este pana la urma un sentiment de mandrie, ca sunt rusi, ca apartin unui asemenea popor... Spre deosebire de sentimentul nostru de jena.... 

Dincolo de toate astea, Rusia a fost si ramane un loc al contrastelor, greu de definit, greu de inteles. Intra, cred, in categoria acelor lucruri pe care le simti, nu cu simturile obisnuite, ci cu sufletul.