Se afișează postările cu eticheta Rusia. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Rusia. Afișați toate postările

marți, 6 octombrie 2009

Rusia, mereu surprinzatoare


M-am intors de curand de la Moscova. Asta este si motivul pentru care scriu acum...Pentru ca lucrurile imi sunt foarte prezente in minte, pentru ca nu m-am desprins cu totul de realitatea de acolo, pentru ca am reintrat atat de abrupt in realitatea de aici... Sunt cumva prinsa intre doua lumi: una fascinanta, Rusia, alta dezolanta.... Am vizitat Moscova si in urma cu 5 ani, acum insa am simtit-o altfel. Am vazut-o cu aceiasi ochi, dar cu priviri diferite, am descoperit-o, redescoperit-o, am simtit-o.... 
Prima data cand am fost la Moscova era si prima data cand ieseam din tara... Acum, dupa experienta Vestului, cred ca pot sa valorizez mai bine ceea ce inseamna Moscova, in parte Rusia si, de ce nu, poporul rus... Si incerc sa fac asta debarasandu-ma de stereotipuri, prejudecati. Incerc sa fac asta bazandu-ma doar pe propriile mele instincte, pe ceea ce am simtit acolo: fascinatie, emotie, teama, mirare.
Dincolo de cuvinte, Moscova mi-a dat senzatia a ceva ce te copleseste, prin dimensiuni, prin ceea ce transmite, prin ceea ce reprezinta pentru oamenii dinauntrul si din afara ei. 
Rusia este o realitate aparte si numai ignoranta ne poate face sa ne uitam in alta parte si sa nu luam in calcul acest lucru... Imaginea fostei Uniuni Sovietice a ramas pentru multi dintre noi un mod de a ne raporta la Rusia de astazi. Este adevarat, regimul politic din Rusia este caracterizat printr-o nota foarte pronuntata de autoritarism, dar, sincer, nu cred ca lucrurile ar functiona altfel acolo... Nu cred ca modelul democratiilor de tip occidental ar functiona acolo... Asa cum nu functioneaza nici la noi. Dar discutia asta este despre Rusia... Ce m-a impresionat si atunci si acum a fost modul in care rusii simt nevoia sa-si manifeste identitatea: prin muzica, programe de televiziune, afisarea steagului national sau scriindu-si pe masina versuri din ....Esenin.
Daca la noi smecherii au in masina tablite aduse din Italia sau tablite cu numele posesorului (nu cred ca exista kitsch mai mare!!!!!!!!) sau desene cu un anumit deget, adresat bineinteles colegilor de trafic, la Moscova, rusii care au si ei masini tari, au in interiorul lor o banderola tricolora sau un stegulet..... Si ziua lor nationala a trecut de ceva vreme, in caz ca va ganditi ca asta e motivul... Este pana la urma un sentiment de mandrie, ca sunt rusi, ca apartin unui asemenea popor... Spre deosebire de sentimentul nostru de jena.... 
Dincolo de toate astea, Rusia a fost si ramane un loc al contrastelor, greu de definit, greu de inteles. Intra, cred, in categoria acelor lucruri pe care le simti, nu cu simturile obisnuite, ci cu sufletul.

vineri, 11 septembrie 2009

Compromisul





Moto: Anevoios este drumul spre adevar.

Serghei Dovlatov

In societatile de tip totalitar comunist, absenta libertatii de exprimare a generat un anumit tip de literatura, paralela in continut si stil cu literatura incurajata in mod oficial. Aceasta din urma, folosita de regim ca mijloc de mobilizare a maselor si pentru a propaga modelul noii societatii si a omului nou presupunea promovarea imaginii unei realitati glorioase care se dorea infaptuita, dar care in mod real avea putine legaturi cu ceea ce exista in societate. A scrie pe aceasta directie, conforma cu linia ideologica, asigura succesul si recunoasterea in societate, precum si avantaje materiale. La polul opus se afla marginalizarea sociala si profesionala, dificultatea de a supravietui. 

Optiunea de a scrie „diferit”, abatandu-se de la linia oficiala, nu presupunea neaparat o forma de opozitie la adresa regimului politic, ci putea fi privita ca o modalitatea de eliberare a celui care scria, de punere in acord cu sine insusi, cu convingerile sale cele mai intime. Inevitabil, in astfel de lucrari se face simtita frustrarea vizavi de duplicitatea vietii in comunism, fapt ce uneori duce la derapaje de limbaj, ca forma de revolta la incercarea regimului de a controla felul in care traiesc, gandesc oamenii.

Compromisul lui Serghei Dovlatov ofera un exemplu de literatura neconforma cu linia oficiala. Cartea abordeaza tema libertatii sau mai bine zis a absentei acesteia, asa cum este perceputa de autorul nostru: in compromisurile pe care trebuie sa le faca atunci cand isi scrie articolele la ziarul Na straje rodine din Estonia sovietică.

Consecinta dorintei de libertate este in cazul lui Dovlatov una nefericită: este concediat, finalul cartii fiind un semn al incompatibilitatii unei gandiri libere cu un regim totalitar.
Pentru Dovlatov, libertatea presupune dreptul de a trai normal, a face alegeri logice, chiar daca asta inseamna aranjarea tarilor blocului comunist in ordine alfabetica si nu dupa criteriile ideologice care imparteau tarile comuniste din bloc in tari mai prietene sau mai putin prietene cu URSS. 
De-a lungul celor douasprezece compromisuri, Dovlatov zugraveste intr-o maniera hazlie o perioada in care absurditatea, dusa la extrem, are ca unic scop conservarea si perpetuarea unei imagini false despre societatea in care traieste.
„Compromisurile”, intelegand prin asta fiecare povestioara in parte, contrapun imaginii idealizate, pe care trebuia sa o prezinte articolele ziarului, realitatea contrastanta: minunatul hipodrom din Tallin este o groapa de gunoi, „jocheii celebri, idoli ai publicului, care sunt inainte de toate zootehnicieni cu experienta care lucreaza la perfectionarea rasei” sunt de fapt cei care influenteaza pariurile pe bani buni („A ramane in urma este si asta o arta”).
Omul nou, creatia cea mai importanta a noii societati, nu se regaseste nicaieri, nici in randul oamenilor obisnuiti, care in particular spun bancuri la adresa regimului, beau si asculta BBC si nici in cazul activistilor de partid, responsabililor care vehiculeaza doar lozinci goale pentru a-si pastra functiile si privilegiile aferente. 
Criza constiintei, amanata de nevoia supravietuirii, inecata uneori in alcool, devine la un moment dat inevitabila. Pentru ca a supravietui intr-un astfel de regim presupune a minti, iar minciuna, chiar daca uneori nevinovata, stupida, frizand limitele unei minime logici, devine sinonimul lipsei de libertate. 
Izbucnirea lui Dovlatov, exasperat de absurditatea care il inconjoara, este relevanta pentru modul in care percepe societatea in care traieste si in care totul este acoperit de o pojghita de minciuna:
„Minciuna si in jurnalismul meu si in versurile tale. Unde ai vazut tu un eston in cosmos? E o metafora? Metafora... Minciuna are zeci de asemenea porecle subversive”.
Incapacitatea lui Dovlatov de a se conforma pe deplin la regulile unui regim incapabil sa-si recunoasca erorile (chiar daca asta insemna a inmormanta pe cineva in locul altcuiva in cadrul unei ceremonii oficiale si dupa aceea a schimba trupurile, pentru ca un activist de frunte nu poate fi inmormantat altundeva decat intr-un cimitir al nomenclaturii!) il aduce inevitabil in postura de a-si pierde locul de munca, pentru ca „pentru a face cariera in gazetarie e nevoie de eforturi constante, din ce in ce mai mari. A te opri inseamna a capitula...”.
Compromisul lui Dovlatov abordeaza o tema serioasa – viata in societatea sovietica – intr-o nota hazlie, scriind o carte usor si placut de citit. Insa nu trebuie sa ne inselam: umorul este doar o modalitate de a face mai tolerabila o realitate pe care oamenii aveau foarte putine mijloace sa o schimbe.
Asa ca: cititi, zambiti si mai ales meditati!

De citit: Serghei Dovlatov, Compromisul, Humanitas, Bucuresti, 2009, 206 p.