M-am gândit să scriu o carte....O altfel de carte

Scriu. Este parte a meseriei mele să scriu. Scriu de regulă despre istorie. O fac într-o manieră ştiinţifică. Încerc să scriu obiectiv, onest, să fiu corectă. Credeţi-mă, nu este un lucru simplu!
Dar acum vreau să scriu o carte, o altfel de carte. O carte legată de experienţele mele, foarte personale, foarte greu de împărtăşit altfel.
M-am gândit la un fel de carte de tipul "self-help". Nu ştiu cum s-ar putea zice mai bine în limba română. Poate o "carte-ajutor"? O carte care îi poate ajuta pe ceilalţi, cei care trăiesc experienţe similare, să conştientizeze că nu sunt singuri, să meargă mai departe, să găsească soluţii.

Ideea mi-a încolţit în minte de mai multă vreme. 

- Ce-ar fi dacă....? m-am gândit. 

Apoi, m-am răzgândit: - Cărţi din astea scriu oamenii de meserie: psihologii, psihiatrii... Prea ne pricem toţi la toate. Hai să-i lăsăm pe specialiştii în domeniu să scrie cărţi.

Apoi, m-am gândit din nou:- Şi totuşi, poate oamenii ar vrea să citească despre problemele lor şi în alt fel decât (de)scrise ştiinţific. Ştiu că eu am vrut. Am căutat. Nu am găsit sau nu am găsit exact ce căutam. În schimb, mi-am dat seama că aş putea să le scriu, să le descriu. Să dau contur acelor experienţe pe care le simţim, dar pe care nu reuşim să le punem în cuvinte.

https://www.pinterest.com/pin/355010383097047184/

Ştiu, am scris deja că vreau să scriu o carte, dar nu v-am spus despre subiectul ei. Nu am uitat! Doar am evitat. M-am pitit după cuvinte, ca un copil timid, speriat.
M-am gândit să scriu o carte... O altfel de carte.
O carte despre anxietate, despre atacuri de panică, despre depresie, despre frici. Pe scurt, o carte despre ceea ce mulţi oameni trăiesc în tăcere, în prea multă tăcere. Pentru că nu ştiu ce se întâmplă cu ei, pentru că nu au puterea sau posibilitatea să caute sau să ceară ajutor, pentru că le este jenă, le este ruşine, le este teamă de privirea celorlalţi, pentru că... Atât de mulţi "pentru că"...
O carte care nu propune soluţii absolute, nu te-nvaţă cum să biruieşti anxietatea într-o săptămână, ci o carte despre realitătăţi, căutarea şi găsirea unor soluţii. Nu va fi cartea unui învingător, ci a unui luptător, care mai şi cade, mai şi petrece ceva vreme pe jos, dar care face tot ce poate el să se ridice.
M-am gândit să scriu o carte... O altfel de carte.
Nu m-am hotărât, însă tare aş vrea să încerc. Mai întâi, pentru mine. Apoi, pentru toţi cei cărora le-ar fi de ajutor.
Şi acum, aş vrea să vă întreb pe voi, cei care mă citiţi sau doar sunteţi în trecere, cum vi se pare ideea.
Tare mi-ar plăcea să ştiu.

Cum să-ţi controlezi anxietatea. Perspectiva unui anxios

Anxietatea este una dintre cele mai neplăcute realităţi ale lumii moderne. Şi nu vorbesc despre anxietatea, mai bine zis emoţia, teama firească de dinaintea unui examen sau a unei întâlniri. Vorbesc despre teama aceea puternică, paralizantă, care duce la un lucru şi mai neplăcut decât anxietatea : panica.

Subiectul a fost abordat în multe lucrări. Psihiatri şi terapeuţi au explicat pe larg ce cauzează anxietatea şi ce poate fi făcut pentru a-i diminua impactul. Din punctul nostru de vedere, cea mai mare rată de reuşită sau ameliorare în tulburările de anxietate o are terapia cognitiv-comportamentală.

De aceea, textul nostru poartă amprenta puternică a doi teoreticieni şi practicieni ai terapiei cognitive-comportamentale: Albert Ellis şi Steven Hayes.

Însă, oricât de bune sunt cărţile lor, oamenii care suferă de pe urma anxietăţii au nevoie uneori de soluţii rapide. Anxioşii ştiu despre ce vorbesc ! Apoi, nu toţi au răbdare să citească lucrări întregi pentru a găsi răspunsuri, soluţii.

Acesta este motivul pentru care am pus laolaltă câteva metode care pot fi folosite atunci când anxietatea intră pe uşă şi refuză să mai plece. Metodele sunt inspirate de lecturile din Ellis şi Hayes, însă cred că merită subliniată şi contribuţia noastră de a le testa « in vivo ».

Nu crede tot ceea ce gândeşti!

În tulburările de anxietate, oamenii experimentează tot felul de senzaţii fizice şi psihice : palme transpirate, ameţeli, greaţă, creşterea activităţii cardiace, teama de a nu suferi un atac de cord sau de a înebuni. Dar ce declanşează toate astea ? Răspunsul e simplu, chiar dacă greu de acceptat : modul în care gândim, modul în care reacţionăm faţă de lucrurile care ni se întâmplă sau la care suntem martori.

Ce putem face? Să ne punem la îndoială gândurile!

Sunt ele legate de realitatea imediată sau sunt doar frici, îngrijorări despre lucruri care s-ar putea întâmpla ? Care este probabilitatea ca lucrurile de care ne temem să se şi întâmple în realitate? Putem noi să citim viitorul ? Cel mai probabil că nu !

Pune stop!

Sunteţi într-un moment când mintea vă este pur şi simplu asaltată de gânduri privind lucrurile pe care le aveţi de făcut, lucrurile pe care nu le-aţi făcut, de lucrurile grave, îngrozitoare care se pot întâmpla? Vă simţiţi încolţit? Simţiţi nevoia să vă ascundeţi sau să o luaţi la fugă? Mai bine nu! O să vă bântuie şi mai tare! În schimb, respiraţi şi puneţi stop gândurilor. Chiar aşa: spuneţi STOP! În astfel de momente este foarte important să opriţi ameţitorul flux al gândurilor. Apoi, întreabaţi-vă: trebuie să fac toate aceste lucruri acum, în momentul ăsta? Şi care sunt şansele ca toate lucrurile îngrozitoare la care mă gândesc şi care mă sperie de moarte să se întâmple toate, acum. Cu alte cuvinte, încearcaţi să gândiţi raţional. Cu siguranţă, sunt lucruri care trebuie făcute urgent, altele care suportă amânare şi altele care pot fi delegate sau la care puteţi renunţa.

Scoateţi-vă gîndurile din cap. Puneţi-le pe hârtie !

Câteodată, în tulburările de anxietate este dificil să-ţi dispuţi gândurile iraţionale doar în minte, care oricum este supraglomerată. Atunci, luaţi o foaie de hârtie şi scrieţi-vă gândurile “negre”. Pe toate! Astfel, va fi mai uşor să identificaţi gândurile care vă provoacă teamă şi să le disputaţi. Şi în timp ce ele, gândurile, zac pe o bucată de hârtie, nu-i aşa că nu mai par aşa de înfricoşătoare?

Luaţi distanţă de gândurile voastre.

Vă amintiţi de Elsa, prinţesa fugară din Regatul îngheţat (Frozen)? Nu vă încurajăm să fugiţi şi să transformaţi lumea într-un loc îngheţat doar ca să vă simţiţi confortabil. În schimb, vă încurajăm să vă uitaţi la gânduri, nu prin gânduri (cf. Steven Hayes).  

Cum vine asta? Simplu: atunci când privim viaţa, evenimentele prin prisma anumitor gânduri vom vedea doar o parte a realităţii. De obicei aceea care ne sperie cel mai tare. Totuşi, atunci când luăm un pic de distanţă vom avea, inevitabil un cadru mai larg, în care vor intra toate aceste lucruri şi multe altele pe lângă ele. Pentru a fi mai uşor de înţeles vom recurge la o analogie foarte interesantă pe care am găsit-o tot la Hayes. Imaginaţi-vă că purtaţi o pereche de ochelari cu lentile galbene. Dacă veţi privi direct prin ei, veţi vedea toate lucrurile galbene, însă dacă-i scoateţi şi îi ţineţi la o anumită distanţă veţi vedea lucrurile în galben, dar şi într-o mulţime de alte nuanţe.

“Priveşte-ţi gândurile drept în faţă”

De obicei, când ne este teamă de ceva instinctul luptă sau fugi se activează automat. Asta se întâmplă şi în cazul gândurilor. Ne sperie în ultimul hal şi de asta credem că dacă ne ascundem de ele, le evităm, ne vor lăsa în pace. Soluţia poate funcţiona, însă pentru scurt timp. Să ne confruntăm cu temerile noastre poate fi dureros, consumator de energie, însă, pe termen mediu şi lung, este singurul mod în care fricile pot fi depăşite, controlate. Deci, eşti într-un moment în care gândurile iraţionale, temerile te încolţesc ? Nu fugi! Mai bine, priveşte-le drept în faţă. Dă-ţi voie să le vezi exact cum sunt sau, mai bine, ce sunt: gânduri ! Iar gândurile nu au puterea să te rănească, decât atunci când eşti convins că pot face asta. Acceptă-le drept ceea ce sunt : gânduri ! Nu te simţi vinovat, vulnerabil pentru că le ai. Acceptă că ele sunt acolo, alături de multe alte gânduri care nu te sperie. Ştiu că nu e uşor, dar se poate.

***

Anxietatea este tare neplăcută şi este legată în primul rând de modul în care gândim despre noi sau despre lucrurile, evenimentele din viaţa noastră. Să o depăşeşti sau să o ţii sub control nu este un lucru uşor. Dar se poate ! Nu peste noapte. E nevoie să acceptăm ceea ce experimentăm, trăirile, senzaţiile fizice negative. Este nevoie totodată de răbdare şi de credinţa că vei învinge. Însă cel mai mult este nevoie să gândiţi raţional, să vă disputaţi gândurile «buclucaşe ».

Monstrul numit anxietate este făcut din gânduri şi temeri. Poate nu-l putem învinge definitiv, dar cu siguranţă putem să-l dresăm.

Articol publicat pe platforma www.psihosolutii.ro

© Copyright Anamaria Cătănuş 2014

Bonjour tristesse

La textul acesta mă gândesc de câteva luni deja. Mi se pare necesar, actual şi, posibil, util. Subiectul însă e sensibil, fragil, aş putea spune. Genul ăla de subiect pe care nu ştii de unde să-l începi, cum să-l tratezi. Genul de subiect despre care oamenii preferă să păstreze tăcerea. Doar că în cazul ăsta tăcerea nu vindecă şi, în niciun caz, nu ajută. Aşa că azi o să vorbesc despre unele dintre "suferinţele sufletului": depresia, anxietatea şi atacul de panică.

Un lucru aş vrea să fie clar de la început: nu sunt psihiatru sau psiholog, nu am niciun fel de pregătire specială în acest domeniu. Sunt doar o persoană care a citit nişte lucruri, s-a interesat de aceste probleme şi, poate, are un simţ de observaţie ceva mai dezvoltat. Nu am pretenţia că pot descrie ştiinţific, specializat ce înseamnă aceste suferinţe ale sufletului. Nici nu-mi propun asta! Ce-mi propun, însă, este să aduc în atenţie nişte probleme cu care se confruntă mulţi oameni, mai mulţi decât sunt dispuşi să recunoască, şi să scriu un pic, într-un limbaj mai simplu, ce înseamnă anxietatea, depresia, cât de important este să ne dăm seama că traversăm o astfel de situaţie şi, mai ales, cât de important este să căutăm ajutor.

Cu câteva zeci de ani în urmă, e adevărat la începutul secolului trecut şi mai înainte chiar, nu se vorbea despre depresie, ci despre melancolie, ca o formă persistentă de tristeţe. 
La fel, nu se vorbea despre anxietate, ci despre persoane mai temătoare, poate excesiv de sensibile.

Lucrurile s-au schimbat, vieţile noastre, mai bine zis ritmul vieţii noastre a devenit din ce în ce mai alert, aşteptările pe care avem de la noi sau de la cei apropiaţi au devenit din ce în ce mai mari, dezamăgirile mai multe decât bucuriile...

Anxietatea, depresia au depăşit graniţele nomenclatoarelor medicale, de diagnostice, devenind termeni uzitaţi în limbajul cotidian. Dacă sunteţi atenţi, o să constataţi că cei din jurul nostru le folosesc foarte des. De câte ori nu aţi auzit: "ma simt deprimată", "sunt anxioasă".

Dar ce sunt anxietatea, depresia ş.a.m.d.?

Anxietatea e acea tulburare caracterizată prin teamă sau îngrijorare excesivă, constantă, continuă. Nu este acelaşi lucru cu îngrijorarea sau teama resimţite în situaţii care sunt sau pot deveni periculoase. Este firesc să-mi fie teamă dacă văd un animal sălbatic sau dacă mă intersectez cu o haită de câini agresivi. Anxietatea însă presupune o teamă constantă care vizează unul sau mai multe segmente ale vieţii. Uneori este determinată de evenimente concrete, traumatizante (doliu, ieşirea dintr-o relaţie, pierderea locului de muncă), alteori însă are la bază percepţii distorsionate, nerealiste asupra unor lucruri, comportamente care s-ar putea întâmpla, dar despre care, în mod real, nu avem nicio certitudine că se vor întâmpla. Perfecţioniştii se confruntă deseori cu anxietatea de performanţă, adică, mai simplu, dorinţa de a face totul bine, tot timpul şi teama aferentă că niciodată nu va fi suficient de bine.

Anxietatea persistentă reprezintă o bază solidă pentru apariţia atacului de panică. Acesta se caracterizează prin experimentarea într-un timp relativ redus, 10-15 minute, dar care poate părea o veşnicie, a unor senzaţii fizice  şi psihice extrem de neplăcute: palpitaţii, greaţă, ameţeală, senzaţie de derealizarea, depersonalizare, teama că urmează să se producă un atac de cord sau că persoana în cauză este pe punctul de a-şi pierde minţile. O descriere foarte bună a simptomelor atacului de panică, dar, şi mai important a ceea ce se întâmplă în corpul unei persoane în momentul în care se produce un atac de panică, aparţine psihologului Gabriel Dinu.

Toţi cei care au experimentat atacuri de panică ştiu cât de neplăcute sunt (descrierile merg mai mult spre ceva groaznic), însă tot aceştia ştiu că atacul de panică trece. La fel de adevărat este însă faptul că dacă acestea se repetă, devin "obişnuinţă", rezolvarea trebuie să aibă în vedere apelul la o terapie dedicată acestui tip de probleme (terapia cognitiv-comportamentală are, până la acest moment, rata cea mai mare de reuşită în diminuarea stărilor de anxietate, panică) şi, în unele cazuri, apelul, pentru o anumită perioadă, la medicaţie specifică.

În ceea ce priveşte depresia, care apare uneori asociată cu anxietatea, aceasta vizează o stare de spirit negativă, manifestată pe parcursul unei perioade mai lungi, de regulă câteva săptămâni. Cel care traversează o asemenea stare manifestă o tristeţe profundă, lipsă de interes pentru orice, inclusiv pentru propria persoană, plânge mult, nu mai găseşte motive de bucurie în nimic, experimentează tulburări ale somnului. Ce poate, din nou, să genereze depresia? De la traume puternice, de tipul doliului, divorţului, încetarea unei relaţii semnificative din viaţa noastră, pierderea locului de muncă, până la nemulţumirea constantă faţă de lucrurile din viaţa noastră (familie, slujbă, relaţii personale sau profesionale).

La ce bun aceste descrieri simple, succinte şi deloc specializate?

Pentru că sunt convinsă că e necesar ca oamenii care trec prin aceste stări să-şi dea seama ce se întâmplă cu ei, să găsească răspunsuri la întrebările pe care şi le pun şi să se îndrepte spre ajutorul de care au nevoie ca să meargă mai departe.

Probabil că dacă am avea curiozitatea să accesăm nişte date oficiale, am avea surpriza să constatăm că numărul celor care manifestă tulburări anxioase, depresive sau de panică este în continuă creştere. Acestui număr se adaugă cei care nu apelează la ajutor din multiple motive: pentru că le este jenă, teamă ca cei din jurul lor să nu-i considere nebuni (suferinţele sufletului, chiar dacă nu vorbim despre tulburări majore, stigmatizează social, mai ales într-o societate ca a noastră). Unii nu pot accepta ideea de a merge la psihiatru sau psiholog, ca a urmare a propriilor prejudecăţi. Caută cu disperare o explicaţie "organică" pentru stările psihice pe care le au şi, în ciuda faptului că analizele se încăpăţânează să-i "arate" sănătoşi continuă să refacă şirul investigaţiilor. A merge la psihiatru sau psiholog ar spune ceva negativ despre ei. Aşa că suferă în tăcere. Şi mai sunt aceia care nu-şi pot permite financiar vizitele la medicul psihiatru, costurile medicaţiei sau ale terapiei. Dar chiar şi în acest caz există soluţii: există cărţi, site-uri, forumuri asistate de psihologi. Situaţia este mult diferită faţă de acum 10 ani.

Şi dincolo de toate aceste soluţii mai există ceva care e gratis, e de încredere. E vorba despre părinţi, fraţi, surori, prieteni, toţi sau în parte ataşaţi ideii de a vă fi bine. Nu ezitaţi să le spuneţi prin ce treceţi, pentru că, în marea majoritate, ei vor fi cei pe care vă veţi spirjini în efortul revenirii la o viaţă plină de speranţă.

Iar cu abordarea celei mai potrivite soluţii terapeutice, cu răbdare şi implicare în "proiectul" revenirii personale, veţi putea spune cu zâmbetul pe buze:

Au revoire tristesse! 

*Titlul postului împrumută titlul cărţii lui Francoise Sagan, Bonjour tristesse. 

Câteva resurse:

Cărţi

Albert Ellis, Cum sa va controlati anxietatea - Terapia comportamentului emotiv-rational (T.C.E.R.)

Albert Ellis, Robert A. Harper , Ghid pentru o viaţă raţională

David Servan-Schreiber Vindeca stresul, anxietatea si depresia fara medicamente si fara psihanaliza

Articole: 

Panica, doua viziuni: a celui care sufera si a psihoterapeutului

Depresia, doua viziuni: a celui care sufera si a psihoterapeutului

Site-uri:

www.psihosolutii.ro

www.psychcentral.com

www.psihoterapie.net

© Copyright Anamaria Cătănuş 2013.