Exista oameni care sunt foarte atasati de lucrurile lor, fie ca e vorba despre haine, masina, calculator sau chiar obiecte de papetarie, o agenda, un pix. Se ataseaza de ele datorita valorii materiale, de prestigiu, sau emotionale, afective.
Acum, am sa vorbesc despre acele lucruri de care ne atasam emotional si la a caror pierdere suferim infinit mai mult... De ce? Pentru ca obiectul respectiv odata incarcat cu emotii nu mai este doar un obiect, ci devine purtatorul, depozitarul acelor emotii. Mai bine zis, obiectul poarta in sine amintirele despre o persoana, un loc, o anumita stare simtita la un moment dat.
Eu, de cele mai multe ori, asociez lucrurile cu persoane sau locuri si astfel, pentru mine, devin unice, de neinlocuit, chiar daca in jurul meu exista o sumedenie de lucruri aparent identice.
Salul meu alb este aparent la fel cu zecile de saluri din jurul meu, dar al meu imi aminteste de o persoana foarte draga. Purtandu-l, port acea persoana cu mine, o simt aproape si ma incarc, de fiecare data, cu afectiunea cu care mi-a fost daruit.
Eu asa fac: cand imi este foarte dor de o persoana sau de o anumita perioada, iau cu mine ceva care ma leaga de persoana/locul/timpul respectiv, fie ca e vorba despre un sal, o pereche de cercei sau...un pix.
Cand ma gandesc la multimea de lucruri pe care le am, imi dau seama cat de norocoasa am fost/sunt pentru ca am intalnit atatia oameni care m-au iubit/iubesc sau au fost atasati de mine, pentru multimea de locuri pe care am putut sa le vad/cunosc.
Ah, doua persoane/lucruri pe care le port intotdeauna cu mine? Dan/ Verigheta de pe mana stanga si Mihaela/cruciulita de la gat!
