Nu am fost niciodata o persoana foarte religioasa, in sensul de practicanta. Nu stiu exact de ce: poate dintr-o incapacitate de a urma reguli, de a ma supune unor canoane, poate din comoditate sau, poate, dintr-un spirit de fronda vizavi de o institutie care uneori mi-a parut a ma indeparta mai mult decat a ma apropia de Dumnezeu.
Poate, toate la un loc.
Insa dintre toate sarbatorile noastre, singura pe care o traiesc cu o intensitate ciudat de mare este Invierea Domnului.
Pentru mine noaptea de inviere echivaleaza cu o renastere. A mea. Este ca si cum, luand lumina, imi iau doza de speranta care ma tine in viata pana la urmatoarea Inviere a Domnului.
Si mai e ceva: imi creeaza sentimentul ca macar pentru o zi, pot nu "sa calc pe moarte", ci sa incerc sa "calc" acel rau care salasluieste in fiecare dintre noi si sa eliberez "lumina", care si ea, la fel, se gaseste in fiecare dintre noi.
Hristos a inviat!
