Adinei,
de la care am învăţat o parte
din bucuria de a fi.
L-am "întâlnit" pe Eric Emmanuel Schmitt la Teatrul Mic cu ceva vreme în urmă.... Un an sau mai mult...Mi-a plăcut. Şi atât...
De curând, ne-am revăzut....într-un magazinaş din Gara de Nord. Pe o poliţă, îngrămădită într-un morman de alte cărţi, numai bune de luat într-o călătorie, şedea Cea mai frumoasă carte din lume...aşa se numeşte cartea....de fapt o colecţie de opt povestiri.
Am înşfăcat-o şi am luat-o la goană după tren.
Am savurat povestirile lui Schmitt în timp, una câte una.....Nu voiam să se termine. Ca atunci când savurezi o ciocolată, pătrăţică după pătrăţică....
Şi aşa am ajuns la Odette Toulemonde... O povestire scrisă după un film....nu invers, regizat tot de Eric Emmanuel Schmitt.
Cum, necum am găsit filmul pe net, l-am descărcat...l-am pus să ruleze.... Nu eram foarte hotărâtă să-l văd, însă după primele secvenţe decizia era luată: nu am putut să nu-l văd.
Cam asta a fost călătoria care m-a adus "faţă în faţă" cu Odette Toulemonde.
Restul? Restul e un amestec de încântare şi mai ales bucurie. Da, bucurie...
Pentru că Odette Toulemonde este o poveste simplă, pe alocuri neverosimilă, dar care are darul de a te aduce într-o stare vecină cu bucuria, acea bucurie simplă generată de faptul că exişti.
Pe scurt, Odette Toulemonde este povestea unei femei de 40 de ani care, deşi nu are foarte multe motive să fie fericită, este. Sursa fericirii ei este una care ar putea părea modestă: cărţile scrise de Balthasar Balsan, un om care, deşi are toate motivele pentru a fi fericit, nu este. Şansa lui este legată însă de întâlnirea cu Odette....
Şi de aici mai e un singur pas către Bucurie. Pentru că Odette, pe lângă modesta ei existenţă de vânzătoare la raionul de cosmetice al unui magazin de provincie, a colecţiona păpuşi de la bâlciuri sau a sta seara în faţa unui autocolant înfăţişând doi tineri într-un peisaj exotic....Odette este un om care se bucură.... trăieşte în universul ei, care poate părea mic, neîncăpător, dar care se bucură zi de zi şi visează la un lucru: să meargă la mare..
Probabil vă întrebaţi ce e atât de special la filmul ăsta...? Cred că am să spun că filmele, muzica pe care o ascultăm, cărţile pe care le citim devin speciale în măsura în care trezesc ceva în noi. Altfel...
Eu, trebuie să recunosc, m-am identificat într-o anumită măsură cu Balthasar Balsan: omul care deşi are atât de mult, se bucură atât de puţin, dar în interiorul căruia se găsesc "zăcăminte de bucurie". E nevoie doar de un mic impuls... M-am mai identificat cu el şi din alt punct de vedere, pe care mi-e un pic ruşine să-l recunosc, dar care nu e mai puţin adevărat: este vorba despre tentaţia de a-i privi câteodată pe ceilalţi de sus, ca şi cum nu ar putea să ne înţeleagă pentru că nu sunt destul de citiţi, umblaţi.... Nimic mai fals.
Cred, sincer, că atunci când ne comportăm aşa, o facem din teamă, din nesiguranţă, din nevoia de a ne construi o platoşă...care să ne apere de ceva.
Ce am redescoperit eu în urma întâlnirii cu Odette Toulemonde? Bucuria de a fi! Bucuria de a fi ceea ce eşti, nu ceea ce ar aştepta alţii de la tine să fii...
Bucuria de a-ţi trăi viaţa, aşa cum este... Iar asta valorează mai mult decât orice.
