Nu am uitat de peticul meu de cer albastru, doar ca în ultima vreme prea multe lucruri triste l-au brăzdat. Oameni de la care mi-am luat rămas bun pentru totdeauna, situaţii neplăcute, prea multe gânduri si uneori prea negre. De asta mi-a fost greu şi încă îmi este să mă adun, să scotocesc înauntrul meu şi scot la suprafaţă lucruri bune şi frumoase. Poate chiar îndărătnicia de a găsi neapărat astfel de lucruri nu mă lasă să scriu. Cuvintele nu se leagă, ideile nici atât, nici tristeţea nu mai e ce a fost: o stare de melancolie, dar cu tuşe de speranţă. Este goală, incoloră şi fără orizont. Aşa că până o să reuşesc să o "dovedesc", o să o las acolo într-un colţ, poate, poate s-o plictisi şi o pleca de bunăvoie.
Pe curând.
