Dragul nostru Robin Williams

Mă întristează atunci când aud că actori pe care-i ştiam doar din filme au murit. E un sentiment firesc, de părere de rău, de regret. Un sentiment care durează, de regulă, atât cât durează o ştire. Apoi, revin la problemele mele, cele apropiate existenţei mele sau celor dragi mie. 

Recunosc, sunt o persoană care apreciază mai mult actorii de şcoală veche. Pe o parte din ei nu i-am mai prins în viaţă, alţii erau deja destul de în vârstă şi nu mai jucau. M-am îndrăgostit pe rând de Cary Grant, Gregory Peck şi de ochii de un albastru ireal ai lui Peter O'Toole. Apoi, a venit rândul lui Robert Redford să-mi frângă inima. E firesc. Lumea filmului propune uneori o lume ideală sau ne oferă refugiul/iile de care avem nevoie.

Pe Robin Williams l-am iubit însă altfel. Dacă cei de care am pomenit mai devreme erau "intangibili", pe Robin l-am simţit aproape. Robin era uman, tangibil, cumva puteai să-i atingi sufletul dincolo de ecran. Uneori ne dorim să credem că actorii noştri iubiţi sunt asemeni rolurilor pe care le interpretează. Din nou, este firesc. Dar nu a fost cazul lui Robin Williams. Robin transmitea sensibilitate, fragilitate. Avea un zâmbet minunat, de copil mare, care uneori se transforma într-un zâmbet amar, trist. Aşa cum se pare că a fost o parte din existenţa lui: chinuită de depresie şi de adicţii care pot deriva din ea. 

Robin Williams a fost unul dintre acei oameni frumoşi, care nu apar din nimic, de niciunde. Sunt acei oameni care au structură sufletească aparte. Îmi vine în minte un citat pe care l-am găsit pe o pagină de psihologie şi care descrie din punctul meu de vedere tipul uman pe care-l întruchipa şi Robin Williams:

În traducere, ar suna cam aşa:

"Cei mai frumoşi oameni pe care-i întâlnim sunt cei care au cunoscut înfrângerea, suferinţa, lupta, pierderea şi au reuşit să rămână la suprafaţă. Oamenii aceştia au un mod de a valoriza viaţa, de a o înţelege, care-i face să fie atenţi, să manifeste compasiune şi preocupare profundă pentru ceilalţi."

Ştiţi, de fiecare dată când mă plictiseam de programele idioate de la televizor, aveam o stare proastă, nu aveam chef să fac nimic, spuneam: "hai să caut un film cu Robin Williams. Nu are cum să nu fie bun". La fel, când am citit despre plecare lui dincolo şi despre cum a ales să plece mi-a venit în minte unul din filmele care-mi plac cel mai tare: What dreams may come (O iubire fără sfârşit). Un Robin Williams călătorind în Infern pentru a-şi salva soţia de la chinul veşnic. Cumva, o idee ciudată (a se citi idioată) îmi circula în minte: cum, de ce, un om care lupta cu ardoare într-un film ca să-şi salveze din Iad soţia care se sinucisese alege să-şi ia viaţa. Din fericire, destul de repede mi-am revenit, dându-mi seama cât de ridicol era gândul meu. Nu putem să ştim, nu putem să simţim suferinţele celorlalţi. Cu atât mai puţin putem să (ne) interogăm asupra motivaţiei care a stat în spatele unei alegeri. Căci asta este: o alegere. Moartea este moarte oricum s-ar petrece ea. Şi atât. Doare la fel de tare. Golul este la fel de neacoperit. 

Cred că o perioadă nu mă voi mai putea uita la filme cu Robin Williams. Mă doare să-l ştiu plecat. Apoi, după un timp, nu ştiu cât, mă voi întoarce să-l revăd, să plâng, să râd, să sper alături de dragul nostru Robin Williams.

© Copyright Anamaria Cătănuş 2014

Cum să-ţi controlezi anxietatea. Perspectiva unui anxios

Anxietatea este una dintre cele mai neplăcute realităţi ale lumii moderne. Şi nu vorbesc despre anxietatea, mai bine zis emoţia, teama firească de dinaintea unui examen sau a unei întâlniri. Vorbesc despre teama aceea puternică, paralizantă, care duce la un lucru şi mai neplăcut decât anxietatea : panica.

Subiectul a fost abordat în multe lucrări. Psihiatri şi terapeuţi au explicat pe larg ce cauzează anxietatea şi ce poate fi făcut pentru a-i diminua impactul. Din punctul nostru de vedere, cea mai mare rată de reuşită sau ameliorare în tulburările de anxietate o are terapia cognitiv-comportamentală.

De aceea, textul nostru poartă amprenta puternică a doi teoreticieni şi practicieni ai terapiei cognitive-comportamentale: Albert Ellis şi Steven Hayes.

Însă, oricât de bune sunt cărţile lor, oamenii care suferă de pe urma anxietăţii au nevoie uneori de soluţii rapide. Anxioşii ştiu despre ce vorbesc ! Apoi, nu toţi au răbdare să citească lucrări întregi pentru a găsi răspunsuri, soluţii.

Acesta este motivul pentru care am pus laolaltă câteva metode care pot fi folosite atunci când anxietatea intră pe uşă şi refuză să mai plece. Metodele sunt inspirate de lecturile din Ellis şi Hayes, însă cred că merită subliniată şi contribuţia noastră de a le testa « in vivo ».

Nu crede tot ceea ce gândeşti!

În tulburările de anxietate, oamenii experimentează tot felul de senzaţii fizice şi psihice : palme transpirate, ameţeli, greaţă, creşterea activităţii cardiace, teama de a nu suferi un atac de cord sau de a înebuni. Dar ce declanşează toate astea ? Răspunsul e simplu, chiar dacă greu de acceptat : modul în care gândim, modul în care reacţionăm faţă de lucrurile care ni se întâmplă sau la care suntem martori.

Ce putem face? Să ne punem la îndoială gândurile!

Sunt ele legate de realitatea imediată sau sunt doar frici, îngrijorări despre lucruri care s-ar putea întâmpla ? Care este probabilitatea ca lucrurile de care ne temem să se şi întâmple în realitate? Putem noi să citim viitorul ? Cel mai probabil că nu !

Pune stop!

Sunteţi într-un moment când mintea vă este pur şi simplu asaltată de gânduri privind lucrurile pe care le aveţi de făcut, lucrurile pe care nu le-aţi făcut, de lucrurile grave, îngrozitoare care se pot întâmpla? Vă simţiţi încolţit? Simţiţi nevoia să vă ascundeţi sau să o luaţi la fugă? Mai bine nu! O să vă bântuie şi mai tare! În schimb, respiraţi şi puneţi stop gândurilor. Chiar aşa: spuneţi STOP! În astfel de momente este foarte important să opriţi ameţitorul flux al gândurilor. Apoi, întreabaţi-vă: trebuie să fac toate aceste lucruri acum, în momentul ăsta? Şi care sunt şansele ca toate lucrurile îngrozitoare la care mă gândesc şi care mă sperie de moarte să se întâmple toate, acum. Cu alte cuvinte, încearcaţi să gândiţi raţional. Cu siguranţă, sunt lucruri care trebuie făcute urgent, altele care suportă amânare şi altele care pot fi delegate sau la care puteţi renunţa.

Scoateţi-vă gîndurile din cap. Puneţi-le pe hârtie !

Câteodată, în tulburările de anxietate este dificil să-ţi dispuţi gândurile iraţionale doar în minte, care oricum este supraglomerată. Atunci, luaţi o foaie de hârtie şi scrieţi-vă gândurile “negre”. Pe toate! Astfel, va fi mai uşor să identificaţi gândurile care vă provoacă teamă şi să le disputaţi. Şi în timp ce ele, gândurile, zac pe o bucată de hârtie, nu-i aşa că nu mai par aşa de înfricoşătoare?

Luaţi distanţă de gândurile voastre.

Vă amintiţi de Elsa, prinţesa fugară din Regatul îngheţat (Frozen)? Nu vă încurajăm să fugiţi şi să transformaţi lumea într-un loc îngheţat doar ca să vă simţiţi confortabil. În schimb, vă încurajăm să vă uitaţi la gânduri, nu prin gânduri (cf. Steven Hayes).  

Cum vine asta? Simplu: atunci când privim viaţa, evenimentele prin prisma anumitor gânduri vom vedea doar o parte a realităţii. De obicei aceea care ne sperie cel mai tare. Totuşi, atunci când luăm un pic de distanţă vom avea, inevitabil un cadru mai larg, în care vor intra toate aceste lucruri şi multe altele pe lângă ele. Pentru a fi mai uşor de înţeles vom recurge la o analogie foarte interesantă pe care am găsit-o tot la Hayes. Imaginaţi-vă că purtaţi o pereche de ochelari cu lentile galbene. Dacă veţi privi direct prin ei, veţi vedea toate lucrurile galbene, însă dacă-i scoateţi şi îi ţineţi la o anumită distanţă veţi vedea lucrurile în galben, dar şi într-o mulţime de alte nuanţe.

“Priveşte-ţi gândurile drept în faţă”

De obicei, când ne este teamă de ceva instinctul luptă sau fugi se activează automat. Asta se întâmplă şi în cazul gândurilor. Ne sperie în ultimul hal şi de asta credem că dacă ne ascundem de ele, le evităm, ne vor lăsa în pace. Soluţia poate funcţiona, însă pentru scurt timp. Să ne confruntăm cu temerile noastre poate fi dureros, consumator de energie, însă, pe termen mediu şi lung, este singurul mod în care fricile pot fi depăşite, controlate. Deci, eşti într-un moment în care gândurile iraţionale, temerile te încolţesc ? Nu fugi! Mai bine, priveşte-le drept în faţă. Dă-ţi voie să le vezi exact cum sunt sau, mai bine, ce sunt: gânduri ! Iar gândurile nu au puterea să te rănească, decât atunci când eşti convins că pot face asta. Acceptă-le drept ceea ce sunt : gânduri ! Nu te simţi vinovat, vulnerabil pentru că le ai. Acceptă că ele sunt acolo, alături de multe alte gânduri care nu te sperie. Ştiu că nu e uşor, dar se poate.

***

Anxietatea este tare neplăcută şi este legată în primul rând de modul în care gândim despre noi sau despre lucrurile, evenimentele din viaţa noastră. Să o depăşeşti sau să o ţii sub control nu este un lucru uşor. Dar se poate ! Nu peste noapte. E nevoie să acceptăm ceea ce experimentăm, trăirile, senzaţiile fizice negative. Este nevoie totodată de răbdare şi de credinţa că vei învinge. Însă cel mai mult este nevoie să gândiţi raţional, să vă disputaţi gândurile «buclucaşe ».

Monstrul numit anxietate este făcut din gânduri şi temeri. Poate nu-l putem învinge definitiv, dar cu siguranţă putem să-l dresăm.

Articol publicat pe platforma www.psihosolutii.ro

© Copyright Anamaria Cătănuş 2014