Ani întregi m-am luptat cu sentimentul singurăţii. Părea o cruce grea care-mi frângea umerii. Spaima singurătăţii, gândul lipsei de ajutor mă blocau, aruncându-mă deseori în panică. Mă imaginam strivită sub povara unor responsabilităţi pe care nu mă simţeam în stare să le duc la bun sfârşit. Ca să capăt puteri, să-mi dau curaj, îmi spuneam: n-ai ce face, dacă Gabi ar fi fost bine..., dacă ar fi trăit..., altfel ar fi stat lucrurile. "Sângele tău" ar fi fost acolo în orice condiţii...
 |
| LEONID AFREMOV, Resting ballerina http://fineartamerica.com/featured/ resting-ballerina-leonid-afremov.html |
Doar că o parte din sângele meu nu mai este. A dispărut într-o dimineaţă prea călduroasă de mai.
Şi am rămas doar eu să-mi târăi crucea mai departe, în sigurătate, autocompătimire. Asta până într-o zi când obişnuitele gânduri "nu mă poate nimeni ajuta, toţi ceilalţi au propriile lor probleme" s-au făcut ţăndări.
Şi când am avut mai multă şi mai multă nevoie, oameni din diferite colţuri m-au strigat pe nume şi toţi odată mi-au strigat: nu eşti singură, suntem aici cu tine, lângă tine, te ţinem strâns lângă sufletele noastre. Eşti în siguranţă, Nu te lăsăm să cazi. Ţine-te strâns de mâna noastră!
Şi văzând toate astea, sufletul s-a topit şi tare ar fi vrut să se transforme într-o mare de fluturi care să-i atingă pe fiecare în parte din cei care au luat o bucăţică din solitudinea mea şi au pus în loc speranţă.
