Vi se întâmplă să faceți ceva, nu știu, să spălați vase, să mergeți pe stradă sau să auziți o melodie și, brusc, să vă gândiți la cineva și să zâmbiți?
Mie, da! Des. Chiar foarte des.
Mintea mea e populată de mulți oameni. Și ce cred că este mai important pentru mine este că e populată cu oameni buni, mai buni decât mine, de la care am preluat o sumă de lucruri bune, mi le-am însușit, au devenit parte din mine.
În zona relațiilor interumane am fost o autodidactă. O personalitate mai dificilă, mediul în care m-am construit, condițiile la care a trebuit să mă adaptez m-au predispus cumva la reținere, suspiciune, poate chiar teamă în relațiile cu ceilalți. Tot timpul în gardă, tot timpul atentă! Cred că semănam destul de mult cu o broască țestoasă petrecându-și cea mai mare parte din timp ascunsă în carapace.
Din fericire, în mine mai exista și altceva... Nevoia de a relaționa, de a trăi viața altfel.
 |
| Sursa foto: google images |
Am avut norocul ca, pe parcurs, să întâlnesc oamenii potriviți. Sau poate am fost suficient de inspirată să mă atașez de cei potriviți și să-i las deoparte pe cei care ar fi putut să-mi cultive cu precădere laturile negative.
Așa am învățat să fiu generoasă, să ofer și să mă bucur atunci când pot oferi, fără să aștept ceva în schimb, am învățat să am încredere în mine și în ceilalți, să nu judec, sau dacă o fac să încerc măcar să mă pun în pielea celuilalt. Am învățat că e important să fii autentic, să fii tu. Am acceptat că nu voi fi niciodată o persoană de mare succes, dar că pot face lucruri frumoase și care pot face diferența pentru alții, chiar dacă alții înseamnă un singur om.
Și am mai învățat să mă gândesc înainte de a deschide gura și să ascult. Pentru că nu e suficient doar să auzi...
Uneori, după ce fac un lucru, de regulă bun, de care sunt mulțumită, mi se întâmplă să mă gândesc: dacă am reușit să fac asta este și pentru că în viața mea a apărut la un moment dat o anumită ea sau un anumit el...
Știu că eu sunt cea care generează lucrurile bune, ca și pe cele mai puțin bune, dar mai știu că cel puțin pe cele bune le pot face pentru că am avut norocul să întâlnesc oameni care au știut/reușit să răspândească bunătate și frumusețe și pentru că o parte a ajuns și la mine.
*
Ieri, pe stradă, a trecut un convoi cu mai multe autocare cu militari. Mi-am dat seama că veneau de la repetiții pentru parada de 1 decembrie. Erau frumoși, îmbrăcați în uniforme. Cumva m-a năpădit un sentiment de mândrie și de respect. Nu știu exact de ce... Pur și simplu.
Și urmărind cu privirea acest lung convoi, cu militari privind la rândul lor pe ferestrele autocarelor trecătorii curioși, în lungul șir de bărbați am văzut o doamnă. M-a surprins plăcut și m-a bucurat. Atât de tare încât am simțit nevoia să-i zâmbesc. Larg, sincer, din tot sufletul. Drept mulțumire mi-a zâmbit înapoi. La fel de larg, la fel de sincer, din tot sufletul, ca și când ne-am fi cunoscut de-o viață. Câteva secunde de bunătate, de sinceritate pentru o stare de bine care s-a prelungit o zi întreagă... Un preț atât de mic pentru o bucurie autentică.
