Cumpar o farama de viata. Cumpar o farama de speranta de toti banii pe care îi am.
Stiu, asocierea viata-speranta-bani este una extrem de nefericita. Din pacate este atat de reala la noi. Poate si in alta parte, dar deocamdata eu traiesc aici, la noi, in Romania, unde viata, speranta costa...bani. Sunt convinsa ca atat de multi oameni stiu ce inseamna spitalele din Romania, atat de multi oameni au cunoscut disperarea, neputinta, groaza, incat ...
Nu-mi propun sa stabilesc binele si raul, nu-mi propun sa arat cu degetul la doctorii care "iau", asistentele, infirmierele, bodyguarzii care "cer". Nu-mi propun nimic. Am sufletul prea obosit, prea gol, prea greu, prea impregnat de durerea mea si de durerea oamenilor din jur ca sa-mi mai propun ceva. Si imi este teama, ingrozitor de teama si nu mi-e teama pentru mine, imi e teama pentru parintii mei, pentru copilul pe care nu stiu daca am sa-l am vreodata. Atat, mi-e teama. Si imi e rusine. Imi este atat de rusine de discursurile mele fata de mine insami, "cum ca lucrurile se vor schimba", "cum ca trebuie sa ne implicam", "cum ca trebuie sa reconstruim spiritul de comunitate".... Cum sa reconstruiesti ceva ce nu ai avut niciodata? Si cum sa recunosti ca nu se poate, ca nu putem sa construim nimic, material sau imaterial?
Nu stiu daca in ultimii 20 de ani in Romania s-a construit vreun spital, iar cele care exista.... Imi aduc aminte ca pe timpul "odiosului" operatia mea de apendicita a costat un pachet de cafea, unul de smochine si cateva sute de lei. Si acum costa, mai mult. Una din diferente ar fi aceea ca atunci nimeni nu i-a trimis pe parintii mei sa cumpere algocalmin de la farmacie....sau orice altceva.
Cu ceva vreme in urma am auzit o persoana la a carei parere tin foarte mult spunand despre noi, romanii, ca suntem un popor condamnat, secatuit, care nu mai are rezerve care sa-i asigure Evolutia. Cred din ce in ce mai mult asta. Pentru ca evolutia unei societati poate tine intr-o anumita masura de evolutia individuala, dar cred ca tine, mai ales, de capacitatea de a coagula evolutiile individuale si a le canaliza intr-o directie care sa asigure evolutia societatii in ansamblu. Iar noi nu mai avem de niciunele. Suntem niste oameni care se uita la talkshow-uri si au astfel sentimentul ca participa, ca sunt implicati. Ne uitam la niste oameni care, de cele mai multe ori, habar nu au ce spun, lipsiti de o minima competenta, oameni care ne indruga verzi si uscate, pe care oricum nu-i mai credem, dar asta deja nu mai conteaza. Conteaza ca face parte din "exercitiul democratic"...
Imi este foarte greu sa nu ma gandesc acum la 1984 a lui Orwell. Atata vreme cartea asta a fost considerata o carte de referinta pentru intelegerea a ceea ce insemna totalitarismul.... Bineinteles ca nu am sa sustin ca traim o realitate similara cu cea descrisa in carte, dar ce este paradoxal este ca exista lucruri atat de asemanatoare cu cele pe care le traim noi acum, acum cand ne bucuram de beneficiile democratiei. Si acolo si aici existau oameni care sustineau sus si tare ca lucrurile merg bine si erau oameni care vedeau ca lucrurile nu merg deloc asa, insa doar atat, doar vedeau, simteau pe propria lor piele. Nu puteai sa contrazici Partidul sau pe Fratele cel Mare. Acum nu mai exista nici Partid nici Fratele cel Mare. Exista mai multe partide, mai multi Frati, mai mari sau mai mici si oameni care supravietuiesc adaptandu-se.
Inutil sa spun cat m-am saturat de "toate valorile" care apar la televizor si ne spun cata reforma s-a facut in sanatate, in invatamant sau pe unde o mai fi ramas vreun domeniu. Inutil sa spun cat de jena imi este de oamenii care apar la televizor si ne povestesc despre Romania cum ca nu e chiar asa de rau, ca avem medici buni, tara frumoasa, dar pentru cea mai mica interventie dau fuga la Viena sau Paris, isi trimit copii la studii in strainatate si isi petrec concediile pe Coasta de Azur, promavand, desigur, Romania.
De ce se intampla asa? E de "neinteles de simplu": Ei isi pot cumpara viata-speranta-fericire, dar in cantitati mai mari, pentru ca au mai mult... eu pot sa-mi cumpar, deocamdata, o farama de viata-speranta.... altii nu-si pot permite nici macar acea farama..
Asadar, cumpar o farama de viata, cumpar o farama de speranta, dar cu ce pret?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu