Dificultatea de a alege

Urmaresc de cateva saptamani bune campania electorala pentru alegerile prezidentiale din Romania. Unii ar putea spune: cata patima! Altii: cata jena. Pana la un punct este fascinant sa vezi cu cata convingere isi sustin oamenii candidatii preferati, mai ales stafurile de campanie. Stiu, pana la urma de asta sunt platite. Dar dupa fascinatie, care se termina repede, ramane acel gust amar. Usor, usor constatam cum pana si micile insule pe care le credeam ale noastre, acele insule de normalitate, de bun simt, acele baloane de oxigen, ne sunt confiscate de aceia care au pretentia de a fi alesi de noi, de a ne conduce. Si atunci ne uitam cu si mai multa atentie la ei si zambetul nostru din coltul gurii, atunci cand politicienii o dau in bara, se transforma incet, incet intr-unul had, nu mai seamana cu rasul nostru. "Sinceritatea cu care ne mint" cu care mint in general, perseverenta cu care sustin cele mai stupide, penibile idei, toate astea par desprinse din alta lume. Barierele bunului simt - dar ce vorbesc, si bunul simt a fost confiscat! - au devenit atat de laxe incat "bunul simt se simte prost", se simte jenat, cauta sa-si ascunda chipul.

In mod paradoxal suntem pusi constant in situatia de a alege intre persoane care intr-o "normalitate normala" nu ar avea ce sa caute intre cei alesi. Ceea ce cred eu ca este si mai dureros este faptul ca noi nu suntem chiar nevinovati de faptul ca oamenii astia ajung in situatia de a ne conduce. Ei nu vin de niciunde, vin dintre noi. S-au hranit din indiferenta noastra, din nepasarea noastra, din neputinta noastra, din uitatul nostru in alta parte, din naivitatea noastra....

Asa ca acum, ca de atatea alte ori, suntem pusi in situatia ingrata de a alege si imi este ingrozitor de rusine ca nu pot sustine cu toata convingerea, din tot sufletul pe cineva. Si imi e rusine in avans ca ma voi duce la vot si voi vota nu pentru ca sunt convinsa ca "alesul meu" este in esenta mai bun, ci pentru ca este in esenta mai putin rau decat cel pe care nu-l voi vota.