Un pas si jumatate inainte

Uneori "moştenim" de la apropiaţii nostri structuri de gândire rigide, înţesate de şabloane, prejudecăţi, lucruri care se fac sau care nu se fac, care este drumul corect in viata, cum arata o viata normala, care este traseul... 

Alteori, pe drumul nostru spre desavarsirea ca adulti imprumutam, copiem de la cei din jur reguli, un anumit fel de a fi... 

Pana la un punct este firesc. E ca acel amestec de nisip, scoici, pietricele, alge şi te mai miri ce, pe care îl ia marea, îl "morfoloşte" în măruntaiele sale pentru ca la un moment dat să le arunce înapoi pe mal. Cam asa se întâmplă şi cu unii dintre noi, cred.

E adevărat, există oameni care cresc de la început drepţi, asemeni unor copaci falnici, alţii cresc haotic poate mai bine zis dezordonat, fără un plan dinainte stabilit, fără cineva care să fie atent tot timpul la ei. Se ridică zi cu zi, se adaptează şi speră la mai bine. Asa, cam ca oţetarii, copăceii ăia care apar unde te aştepţi mai puţin.

Dacă ar fi să continui comparaţia cu copacii, aş spune că nu există copaci buni şi mai puţini buni, judecând după soiul lor. Aşa cum nu există oameni mai buni sau mai puţin buni, judecând tot după soiul lor. Există doar oameni.

Indiferent de cât de bine sau mai puţin bine am pornit la drum, ţine în bună măsură de noi să decidem cum continuăm. La fel cum ţine de noi să descoperim cine suntem, ce anume ne caracterizează, şi să ne acceptăm cu toate lucrurile care ne fac extraordinari. 
© Copyright Anamaria Cătănuş 2011.