Jurnal de șoferiță timorată. Episodul 1

După ce am scris primul post pe blog, anunțând serialul cu șoferița timorată, m-au cuprins îndoielile. E înțelept să fac asta? Mă ajută? Ajută pe cineva? Nu mă voi trezi cu reacții care să-mi genereze și mai multă timorare (anxietate). Nu mă voi simți și mai puțin valoroasă în raport cu cei care par că s-au născut la volan sau cu cei suficient de asertivi/siguri pe ei încât puțin le pasă de ceea ce cred ceilalți despre ei? Nu cumva prea multă sinceritate se poate întoarce împotriva mea, schimbând imaginea pe care o au unii oameni despre mine?

Ce de întrebări! Câtă tăvălugul...Câta pierdere de vreme, ar spune unii...

Cu toate astea, asta sunt eu. Ar trebui să-mi fie jenă de ceea ce sunt? Nu cred. M-ar ajuta sau ar schimba cu ceva felul în care m-am construit? Cel mai probabil că nu. Încerc din răsputeri să fac ajustări pe ici pe colo, dar fondul rămâne.

N-am fost niciodată o îndrăzneață, tolerez teribil de greu când fac ceva care ar putea să-i supere/să-i deranjeze pe cei din jur, uneori am o atitudine exagerat de protectoare la adresa celorlalți. Cu asemenea trăsături de personalitate e puțin probabil să mă trezesc alt om la volan. 

Îmi dau seama că cei care nu au fost (sunt) în papucii asemănători cu ai mei au un motiv în plus să spună: păi, vezi, iată de ce ar trebui să renunți! De ce să-ți provoci un asemenea stres și mai mult să riști să devii un pericol pentru ceilalți?

Ar putea fi o părere...

Foto: http://www.panicattackwiki.com/tag/
prevention-of-panic-attacks/

Dar atunci n-ar trebui să renunțe la condus și colericii, persoanele agresive, care găsesc în pedala de accelerație, în mașină, în general, un mod de a-și elibera adevărata personalitate și a da frâu liber impulsurilor lăuntrice pe care altfel le mai ascund? Ce e mai periculos? O șoferiță timorată, care se asigură prea mult, căreia viteza prea mare îi provoacă disconfort sau un șofer prea sigur pe el, cu o mulțime de cai putere la îndemână? La o scurtă trecere în revistă a știrilor de la tv, imaginile cu accidente dramatice petrecute pe șoselele noastre și provocate de viteză excesivă, depășiri neregulamentare sau lipsa asigurării în depășire le bat lejer pe cele provocate de șoferi nesiguri...

I rest my case.

Revenind la tipul de personalitate... Felul în care suntem construiți, inclusiv educația (a se citi și bunul simț) ne ghidează și sunt vizibile în tot ceea ce facem, inclusiv în interacțiunea socială. E puțin probabil ca în calitate de pieton, om care stă la coadă la Cora sau merge cu metroul să fii altul, iar când urci la volan să te transformi într-un bizon.

De aceea, povestirile din acest miniserial, care nu știu cât va dura, vor cuprinde și experiențele mele de șoferiță, dar și cele de pieton. Dincolo de cunoștințele specifice, școala de șoferi mi-a schimbat și comportamentul de pieton. Mă asigur mai mult, mă pun în pielea șoferului care poate nu are o vizibilitate foarte bună la trecerile de pietoni, drept pentru care nu mă arunc pur și simplu în traversare...

Nu vreau să credeți că sunt (sau mă cred) vreo infailibilă. Greșesc, așa cum o fac toți. Am momente când sunt neatentă, așa cum  au toți. Dar îmi dau seama de ele și încerc să nu le mai repet. Iar dacă greșesc, îmi cer scuze. Credeți-mă, funcționează!

Așa că m-am decis. O să scriu în continuare. Ca să fiu sinceră, m-a ajutat și prietena mea Anca. "Ce m-am mai amuzat citind ce-ai scris", mi-a zis. "Ia să mai scrii". Așa că o să scriu. Indiferent...