În capul meu....

În capul meu sunt multe lucruri. Probabil și în capetele voastre. Doar că, de regulă, acela de pe umerii noștri „ne pune cel mai mult pe gânduri”. 

Ne sperie conținuturile sale, modul în care creăm, construim gânduri, energia, de multe ori negativă, generate de aceste construcții. Uneori ne este greu, foarte greu. Nu le putem cere celorlați să ne înțeleagă, pentru că nici noi înșine nu reușim să pricepem ce se întâmplă în capul nostru. Ne speriem, ne înfricoșează, dăm vina pe genetică, chimie, pe restul lumii și, în final, pe noi.

Doar că mașinăria asta fantastică, fără de care nu am putea respira, produce și altceva decât gânduri care ne înspăimântă. Din fericire! Produce bucurie, stochează și amintiri minunate, proiectează, desenează, aduce la viață vise.

Uneori, echilibrul este greu de atins. Probabil, acesta are la bază acceptarea și iubirea.

De sine.

Să ne iubim, să ne acceptăm așa cum suntem, să fim împăcați cu noi, fără a renunța să fim mai buni, creații complexe și minunate ale unui univers, ale unui Dumnezeu (fiecare după cum crede).

În capul meu sunt multe gânduri negre generatoare uneori de furie, încrâncenare, trufie. Dar, cred că, cel puțin în egală măsură, sunt și gânduri bune, pline de culoare.

Iar acum că am o cană roz de la în capul meu o să încerc să fac un experiment: o să bag în ea gândurile negre și, ca dintr-un joben de magician, o să încerc să le scot nu albe, ci colorate. Și, poate, ca prin vis, din marea de negru o să răsară o mare de maci.

Mulțumesc, MihaelaSelescu!