Facebook

Zilele trecute m-am hotarat, brusc, sa-mi suspend contul de pe facebook. Nu as putea sa spun ca a existat un motiv foarte clar pentru care sa fi decis asta. M-a lovit, pur si simplu. De fapt, am avut un teribil sentiment de singuratate si un altul de revelatie. Probabil, va intrebati de ce de singuratate, atata vreme cat facebook este cea mai populara retea de socializare. Parca nu prea suna normal. Ce e aia sa te simti singur cu atatia zeci de prieteni? Ei Bine, eu asa m-am simtit. E drept, "am reusit sa adun" vreo patruzeci de "prieteni" (folosesc ghilimele pentru ca prietenia, din punctul meu de vedere insemna mult mai mult) unii cunoscuti, fosti colegi de facultate, actuali colegi de serviciu sau domeniu de activitate, altii, total necunoscuti, prieteni ai prietenilor. Paradoxal, cel putin pentru mine, este ca am reusit sa comunic foarte putin cu ei, in mod real, in ciuda interfatei extrem de prietenoase. Si, deodata, m-a "izbit revelatia" : progresul tehnic ne departeaza unii de altii din ce in ce mai mult si asta, culmea, sub masca socializarii in masa. 

Imi dau seama ca ceea ce scriu poate parea ciudat sau de neinteles pentru multi, insa asta este ceea ce am simtit eu. 

Cunosc oameni care au in lista de "prieteni" o suta sau si mai multe de persoane si nu pot sa nu ma intreb care e rostul? Cat anume este dorinta, nevoia de a impartasi celorlalti ceva si cat anume are legatura cu propriile noastre nevoi de validare sociala?

Comunicam lapidar, informatii adesea fara importanta, "rasfoim" pozele celorlalti si din cand in cand apasam un "I like", mai sincer sau de complezenta.

Astazi, am ramas uimita de reactia unor prieteni de pe facebook. Ieri am scris un mesaj, anuntandu-i pe toti prietenii mei ca imi voi suspenda contul de pe facebook. A fost modul meu de a spune "la revedere", sa nu simt ca dispar pur si simplu sau ca ies pe usa din dos. Am facut-o pentru ca asa am simtit, fara sa ma gandesc la interpretarile celorlalti. Surpriza mea a fost totala cand am citit comentariile lor: unul era convins ca mesajul meu este marketing, celalalt ca e strategie de comunicare... 

Atat de mult sa ne fi transformat, incat sa simtim nevoia sa-l suspectam pe celalalt de un scop ascuns, chiar si atunci cand nu exista nici o miza? Ce s-a intamplat cu "a fi autentic"? De ce e nevoie sa cautam intotdeauna sensurile ascunse?

Si asa s-a incheiat aventura mea pe facebook... Nu cu resentimente, ci cu un profund sentiment de singuratate, de neintelegere. 

Pentru mine, facebook a fost o modalitate de a-mi confirma, o data in plus, nevoia mea de relatii reale, autentice. Poate este o dovada de conservatorism. Nu stiu, dar sunt dispusa sa mi-l asum.