Înaintă pe coridorul întunecat cu paşi mici, mai mici decât de obicei. Scrută cu privirea uşile care se aflau de o parte şi de alta a coridorului.
"Ultima pe stânga, ultima pe stânga...A, aici e!"
Se opri in faţa uşii. Îi tremurau picioarele, iar golul din stomac îi spunea sa o rupă la fugă înapoi pe scări. Prea târziu. Dintr-un gest reflex, bătuse la uşă... Mă rog, nu prea era un bătut.... Mai mult un ciocănit înfundat... De partea cealaltă a uşii se auziră câţiva paşi. Unul, doi ...şi uşa se deschise:
"Intraţi, va rog".
Cu paşi apăsaţi, Mar intră. Îsi arborase faţa care trebuia să trădeze încredere de sine. Orice ar fi, trebuie să fiu stăpâna pe mine, gândi Mar.
Se uită de jur împrejur. Camera i se părea întunecoasă, mică, înghesuită. Pereţii o strângeau, pendula se încăpăţâna să amintească fiecare secundă.... Una, două, trei..... O sa mă mai întorc oare aici?
Era ceva la omul din faţa ei care îi spunea: " da, ai să te intorci".
Şi s-a întors....
Era ceva la omul din faţa ei care îi spunea: " da, ai să te intorci".
Şi s-a întors....
De la o dată la alta paşii deveneau mai siguri, iar camera din ce în ce mai mare. Dacă la început nu aveai loc să arunci un ac, acum era loc berechet, iar pendula, deşi se încăpăţâna să numere în continuare fiecare secundă, parcă devenise mai simpatică...
La fiecare întâlnire, Mar primea câte o poveste... Unele mai frumoase, altele mai folositoare... Le strângea pe fiecare cu grijă într-un mic buzunar. Acolo erau îngrămădite şi poveştile despre alegeri, despre prietenie, poveşti despre viaţă, desprinse din viaţă sau fără vreo legătură foarte directă cu viaţă...
De fapt centrul întâlnirilor devenise povestea. Mar de abia aştepta momentul în care omul care spunea poveşti să-i spună "As vrea să-ţi spun o poveste, dacă eşti de acord". Mar încuvinţa din cap, afişând un interes moderat. Asta se datora unui fix din mintea lui Mar, potrivit căruia "nu se cade să te arăţi aşa entuziastă dintr-o dată! Un pic de moderaţie, vă rog".
De fapt, murea de nerăbdare să asculte povestea...
Dintre toate poveştile pe care le primise, cea mai dragă îi era lui Mar cea a "camerei cu 100 de oglinzi" ....
*
"Se spune că într-un sătuc micuţ trăia un căţeluş pe nume Bob . Acesta avea o existenţă destul de obişnuită. Ce făcea toată ziua? Chestii de-ale căţeilor. Adulmeca, mai lătra din când în când....dar nu ameninţător, ci doar aşa... Căci, ce căţel e acela care nu latră? Pe lângă toate aceste ocupaţii "căţeleşti", micul nostru erou avea un vis. Auzise el când era mic că în lume există un circ care duce cu el o atracţie nemaivăzută, nemaiîntâlnită, ce mai, nemaipomenită! o cameră cu 100 de oglinzi. De când se ştia, căţeluşul nostru visa la asta. Într-o bună zi află cu stupoare vestea că, ce să vezi, circul cu pricina avea să ajungă într-o localitate din apropiere. Căţelul nostru se afla deci la o aruncătură de băţ de a-şi vedea visul cu ochii.
Fata cu aripi străvezii. Zece povești vindecătoare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu