Are oare iubirea 1000 de chipuri? Nu ştiu, nu am avut niciodată curiozitatea să le număr. E posibil să aibă mai multe, aşa cum e la fel de posibil să aibă mai puţine. Depinde de cine le numără!
"Iubirea cuvânt", "iubirea atingere", "iubirea privire", "iubirea zâmbet" şi atâtea alte "iubiri".
Iubiri pasagere, iubiri pentru totdeauna, iubiri de o vară... Nu contează că iubim oameni, animale, lucruri...iubim pur şi simplu. Iubim ciudat, constant, inconstant, chiar şi atunci când urâm de fapt iubim, pentru că ce e ura dacă nu o iubire întoarsă pe dos?
Zilele trecute am citit un studiu despre relaţia pe care mamele o au cu copii lor nou-născuţi. De aici de fapt mi-a venit idea acestui text. Dincolo de acele iţe nevăzute care leagă o mamă de pruncul ei, comunicarea verbală dinspre mamă spre copil este suplinită de "comunicarea prin atingere". Nimic nu linişteşte mai mult un copil decât prezenţa mamei, decât atingerea ei care spune "sunt aici, nu-ţi fie frică".
Şi asta nu e valabil doar pentru perioada primei copilării, când comunicarea verbală este limitată, ci se manifestă de-a lungul întregii vieţi. Atingerea face, de multe ori, mai mult decât 1000 de cuvinte. Nu vi s-a întâmplat să fiţi lângă o rudă în suferinţă, un prieten drag sau chiar o persoană necunoscută şi aflată în nevoie? Ce a avut mai mult efect? Cuvintele, explicaţiile raţionale sau gestul înfiorător de simplu de a-l lua pe celălalt de mână? Firescul atingerii e perceput mai rapid decât un gând bun, pentru că înainte de atinge creierul raţional îl atinge pe cel emoţional, sau, într-o formă mai simplă, ne atinge sufletul.
Atunci când atingem, mângăiem, dezmierdăm îi spunem celuilat, indiferent de cine sau ce este acela, că îl iubim, că ne pasă, că este o părticică din viaţa noastră, chiar dacă pentru o perioadă limitată de timp. Nimic mai simplu!
© Copyright Anamaria Cătănuş 2011.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu