Vi s-a întâmplat vreodată să priviţi cu jind înspre fericirea celorlalţi? Prieteni, amici... Nu cu invidie, ci cu un soi de neîmplinire, ca şi cum aţi spune: dacă aş fi şi eu aşa fericit ca X sau Y... Ce extraordinară ar fi viaţa mea!
Cred că asta se întâmplă pentru că mulţi dintre noi sunt "programaţi" sau mai corect zis se "autoprogramează" în a identifica sursele de fericire ale celorlalţi şi a neglija aproape cu totul sursele personale.
Privind la fericirea, până la urmă aparentă a celorlalţi, ne dezgolim lipsurile sau ceea ce percepem ca fiind lipsurile noastre şi oftăm adânc a ne-fericire...
Pentru că indiferent de ce am avea, nu putem avea totul, întotdeauna rămâne ceva.
Am carieră, am o situaţie excelentă, dar sunt tot timpul stresat. Jinduiesc la liniştea celuilalt, chiar dacă celuilalt îi lipsesc multe alte lucruri...
The grass is greener on the other side of the fence, spun americanii....
Ciudat e că dacă brusc ne-am trezi de cealaltă parte a gardului, asta nu ne-ar face nici mai fericiţi, nici mai împliniţi, pentru că, ghici ce, plasaţi de o parte a gardului avem vedere clară spre cealaltă parte.... şi goana după fericire începe din nou.
Cei mai fericiţi oameni sunt cei care privesc în jur doar pentru a învăţa, a se îmbogăţi ca trăire, nu pentru a-şi compara gradul de fericire cu al celorlaţi. Ştiu, sună banal, însă aşa este. Aceştia sunt oamenii cei mai liniştiţi, cei mai împăcaţi cu ei însuşi.
Pentru că până la urmă nicio viaţă nu seamănă cu alta şi nici nu s-a inventat un tipar unic pentru fericire. Şi atunci la ce bun să privim cu jind la fericirea celuilalt...
© Copyright Anamaria Cătănuş 2011.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu