Despre adevărata prietenie

De câteva zile zac. Mi-a venit de hac o răceală aparent banală, dar care încet-încet m-a prins în ghearele ei. Nu mai spun că după câteva zile de zăcut intens, când credeam că gata! şi-a făcut de cap, tot se încăpăţânează să nu mă părăsească.

Oricum, "arestată la domiciliu", tocmai acum când vremea s-a îmbunat şi primăvara îşi arată în sfârşit zâmbetul, nu prea am avut ce să fac. Singurul lucru care părea să funcţioneze cât de cât, cu întreruperi, ce-i drept, a fost creieraşul, iar pe cărările lui, care mai de care mai aglomerate, circulau bară bară gânduri. Şi dintr-un gând în altul m-am oprit la prietenie, la adevărata prietenie. Fireşte, din punctul meu e vedere...Poate vă întrebaţi de ce m-am oprit asupra acestui subiect. Ce-ar mai fi de spus? Toţi, sau aproape toţi, avem prieteni. În funcţie de anumite conjuncturi, de perioade ale vieţii, avem relaţii mai strânse cu unii dintre ei. Atunci când ne întreabă cineva, poate la repezeală, ce este un adevărat prieten, putem înşira rapid câteva lucruri: e lângă noi la nevoie, ne ascultă, mai ştiu eu ce...Avem şi proverbe, slavă Domnului, "prietenul la nevoie se cunoaşte".... Şi cu toate astea, ce e un adevărat prieten? Vă mai spun un lucru: nu caut să-mi împart prietenii în categorii - adevăraţi sau mai puţin adevăraţi - pur şi simplu mi-a venit gândul ăsta în minte....

Aşa că am să vă spun cum cred eu că ar fi un adevărat prieten şi am să plec de la lucrurile pe care le-am primit de la cei din jurul meu, de la cele pe care am putut să le ofer, să învăţ să le ofer (nu-mi place expresia a investi, nici chiar emoţional, într-o relaţie).... Ştiu, ştiu, unii vor zâmbi maliţios şi vor spune: poate prietenul ideal....care oricum nu există în realitate....Poate.

Aşa că am să încep prin a spune că adevăratele prietenii se construiesc în timp, în mult timp. Da, ce lovitură pentru epoca vitezei în care trăim!Pentru că e  nevoie de timp să cunoşti un om de care te leagă o anumită afecţiune iniţială sau cu care împarţi nişte pasiuni...Adevărata prietenie nu poate exista fără cunoaşterea profundă a celuilalt. Dacă vreţi, e ca o căsătorie de lungă durată...

SURSA:
https://www.facebook.com/selfgrowth

Mai cred că adevăratele prietenii se construiesc atunci când fiecare din cele două părţi acceptă/ştie/simte că are ceva de primit/învăţat de la celălalt, dar şi că are ceva de dat/oferit... Nu, nu e un schimb. E mai mult o nevoie.

Şi după atâta pălăvrăgeală, ce-ar fi să coborâm cu picioarele pe pământ?

Pentru mine, adevăratul prieten este cel care are capacitatea/disponibilitatea/răbdarea să te asculte. Şi o face în primul rând pentru a înţelege şi apoi pentru a-ţi spune părerea lui. Nu încearcă să te convingă de faptul că soluţia lui e cea mai bună, ci doar îţi spune părerea lui. Nu încearcă să-ţi înfunde pe gât convingerile lui morale, religioase sau de altă natură, ci te acceptă pentru ceea ce eşti, căci pentru ceea ce reprezinţi tu alege să faci parte din viaţa lui.

Un adevărat prieten poate judeca o situaţie, dar nu-l va judeca pe celălalt. Tocmai pentru că nu e treaba lui să facă asta. Treaba lui este să-l sprijine pe celălalt, chiar dacă nu e de acord cu el.

Ştiu, sună ca la manual. Aş fi vrut să fie un pic mai poetic, dar cred că se înţelege mai bine aşa.

Relaţiile interumane, prieteniile, că despre astea vorbim acum, sunt un amestec ciudat, greu de descris.

Oricum ar fi, cred că au nevoie, ca de aer, de următoarele ingrediente "magice":

De înţelegere, de multă înţelegere, care nu poate veni decât dintr-o înţelepciune mare sau din nevoia, la fel de mare, de a construi şi de a menţine relaţia respectivă;

Apoi, de perseverenţă şi de răbdare;

De forţă, pentru că uneori este nevoie să fii suficient de puternic pentru a-l sprijini pe celălalt;

Şi tot de atâta delicateţe, pentru că relaţiile, ca şi oamenii care le alcătuiesc, au nevoie de delicateţe, pentru a mângâia sau pentru a depăşi situaţii aparent insurmontabile...

Adevăratele prietenii nu sunt relaţii ideale, lipsite de conflicte. Nu există aşa ceva. Prieteniile adevărate sunt cele care rezistă în timp doar pentru că cele două părţi îşi doresc foarte mult asta. Pentru că se regăsesc una în cealaltă, pentru că, deşi greu, câteodată strângând din dinţi, cu orgoliul zgâriat, aleg să meargă mai departe. 

Pentru că merită! 

© Copyright Anamaria Cătănuş 2014.